Perete de 25, 30 sau 38 cm? Cât termosistem mai pui peste zidărie

În noiembrie, zidăria e închisă și echipa întreabă dacă mai trag polistirenul sau lasă casa „să respire” până în primăvară. Proprietarul se uită la cei 30 cm de BCA și zice că e destul. Blocul e cald când pui mâna pe el. Vecinul n-a pus decât 5 cm și „e bine și la el”.

Problema e că mâna pe zid nu măsoară pierderea de căldură. Nici povestea de la poartă. Ce contează e cât rezistă tot pachetul — zid, tencuieli, plăci, stâlpi de beton — în ianuarie, pe fațada de nord.

Răspunsul scurt, ca să nu-l cauți la capăt: 25, 30 sau 38 cm îți spun cât e blocul, nu dacă mai ai nevoie de termosistem. Pe o casă nouă, aproape mereu mai ai. Cât anume depinde de materialul din zid și de ce scrie în calculul energetic, nu de ce s-a potrivit la o anexă din 2012.

Grosimea de pe palet și cifra care lipsește de pe palet

Când comanzi BCA sau cărămidă, cumperi centimetri de zidărie. Izolarea acelui zid se calculează altfel: grosimea (în metri) împărțită la λ. Lambda e conductivitatea. Cu cât e mai mică, cu atât trece mai greu căldura.

Un BCA obișnuit, densitate medie, umblă pe la λ 0,11–0,13. La 30 cm, zidul gol, fără tencuială, iese undeva la R 2,3–2,7. Același bloc la 25 cm pierde o felie: cobori spre 2. Cărămida cu goluri de 25 cm, cu λ des întâlnit în jur de 0,22–0,25, stă aproape de R 1. De aia două case cu „perete de 25” pot fi departe una de alta încă din faza de roșu.

Cărămida de 38 cm recuperează din urmă dacă blocul e din gama mai izolantă. Nu ajunge, totuși, la un BCA de 30. Și nici una, nici alta nu include stâlpul de 25×25 de lângă fereastra livingului. Betonul are λ mare. Dacă-l îmbraci cu 5 cm de placă și lași restul zidului cu 10, pe peretele interior o să vezi, iarna, o dungă mai rece. Proiectantul corectează treaba asta în R’ — rezistența pe tot elementul, nu pe mijlocul câmpului de zidărie.

Pe șantiere încă se tot repetă 1,80 m²K/W, minimul vechi din C107. Pentru o locuință care se dă acum în folosință, ștacheta e mai sus. În fișele de sistem apare des un ordin de 4 m²K/W la peretele opac. Nu e o țintă pe care s-o impui din cap. E un motiv să deschizi memoriul, nu WhatsApp-ul cu maistrul.

Două case, aceeași placă de 10 cm

Fațadă opacă de vreo 150 m² — o casă P+M fără balcoane complicate.

Zece centimetri de polistiren de fațadă, cel marcat EPS 80, cu λ circa 0,038–0,040, adaugă cam 2,5 la R. Cincisprezece centimetri urcă spre 4.

Peste BCA 30, cei 10 cm duc suma brută peste 5. Peste cărămidă 25, aceeași placă te lasă în zona 3,5. După ce intra stâlpii și buiandrugii în calcul, prima casă stă liniștită în multe proiecte din zona de deal. A doua cere, de obicei, încă 2–5 cm sau o placă cu λ mai bun.

EPS 80 nu e un „cod secret”. 80 e rezistența la compresiune, în kPa. E placa uzuală de fațadă, destul de rigidă cât să n-o strivești la drișcuit. EPS 50 e mai moale; își are locul în alte straturi, nu ca singur termosistem pe zid. EPS 70 apare și el pe fațade, dacă fișa sistemului îl acceptă.

Pe o lucrare mică, o anexă încălzită ocazional, 8–10 cm peste BCA 30 pot fi de ajuns ca decizie de buget. Pe casa în care stai, cu living spre nord și ferestre mari, nu copia anexa.

De ce se zidește 25 cm dacă „izolează mai prost”

În structură pe cadre, umplutura de 25 cm lasă camera mai încăpătoare și lasă loc de 12–15 cm de placă afară, fără să îngropi tocăria. Aici termosistemul muncește mai mult. E o rețetă, nu o economie.

Economia greșită arată altfel: tai BCA-ul de la 30 la 25 ca să scapi de o parte din polistiren. Ai tăiat tocmai stratul ieftin și ai rămas cu o anvelopă mai slabă. În iarnă de tipul celei din Bacău, colțul de nord-vest și glaful de beton se văd primul an, când pui caloriferul la 21 și peretele de lângă perdea rămâne rece.

BCA-ul de 20 la exterior e și mai limitat. Ține ca umplutură. Cu 5 cm de placă pe el, ieși rar unde cere o casă nouă.

30 și 38 cm de ceramică nu înlocuiesc termosistemul

Trecerea de la 25 la 30 cm de cărămidă cu goluri adaugă masă. La căldură, dacă λ-ul e mediocru, câștigul e subțire. Se aude mai puțin din stradă. Vara, zidul se încălzește mai greu. Asta merită bani dacă te deranjează zgomotul. Nu merită dacă sperai să lași fațada goală.

38 cm se pune când proiectul vrea zid portant gros sau când blocul e ales anume pentru R. Chiar și atunci, stâlpii și centura de sub streașină rămân punți. Opt–doisprezece centimetri de izolație pe deasupra sunt o imagine comună, nu un moft. Un 38 neizolat, cu cadre la 3–4 metri, face dungi. Le vezi pe tencuiala interioară după primul ger.

Cine plătește 38 ca să „scape de polistiren” mută banii dintr-o groapă în alta: fundație mai lată, mai multe paleti, manoperă mai lungă. Cinci centimetri de EPS pe 150 m² costă, ca material, cât o fracțiune din diferența aia.

La soclu se schimbă placa, nu doar culoarea

Primii 30–40 cm deasupra trotuarului iau stropi, zăpadă și apa care cade din jgheab când s-a înfundat. EPS-ul de fațadă stă rău într-o baltă. Se îmbibă. Se fărâmițează la soclu după câțiva ani, mai ales dacă tencuiala s-a fisurat.

Acolo se pune polistiren extrudat (XPS) sau un expandat făcut pentru soclu. XPS-ul are celule închise. Nu e „mai bun pe toată casa”; e potrivit unde e umezeală și izbitură de la furtun. Grosimea lui ține pasul cu fațada sau rămâne cu un centimetru–doi mai înapoi, ca să iasă un rebord. Tăiat la 3 cm ca să nu iasă barda peste trotuar înseamnă punte tocmai la fundație, unde betonul trage frigul în sus.

Sub primul rând de zid rămâne membrana sau stratul de hidroizolație orizontală. Placa de soclu nu ține loc de ea. Dacă BCA-ul stă direct pe betonul umed, ai să vezi pete încă din primul sezon, termosistem sau nu.

Gri, alb sau vată — aceeași grosime, alt palet

Polistirenul grafitat are λ mai mic, de multe ori 0,031–0,033. Zece centimetri de gri țin cât vreo 12 de alb. Pe 150 m² poți coborî grosimea și lungimea diblului. În schimb, placa gri se încinge la soare dacă stă neacoperită. Se bombează. Se lucrează cu plasă de umbrire, nu „că e noiembrie și soarele e blând”.

Vata de fațadă costă mai mult și cere dibluri și adeziv după fișa ei, nu după obiceiul de la polistiren. Intră în discuție când proiectul de incendiu o cere — distanțe între case, unele situații de P+1 — sau când vrei un strat mai deschis la vapori. La căldură, λ-ul vatei de ETICS stă aproape de al EPS-ului alb. Nu izolează „de două ori mai bine” și nu e obligatorie pe orice casă de la sat.

Diblul se măsoară: grosimea plăcii plus cât trebuie să intre în zid. Pe BCA, diblu pentru beton celular. În cărămida cu goluri, diblu pentru goluri. Un set rămas de la o lucrare cu 10 cm, refolosit pe 15 cm, ține placa în tencuială, nu în zid.

Unde se pierd banii fără să se vadă pe palet

Cinci centimetri pe o casă din cărămidă plină, din anii ’70, schimbă viața în cameră. Aceiași 5 cm pe un BCA 30, la o casă care trebuie să stea lângă cerința de acum, pot lăsa R’ sub ce a semnat proiectantul. Schela, adezivul, plasa, masa de șpaclu și tencuiala decorativă le plătești oricum. Diferența între 5 și 10 cm e un palet, două. Nu o fațadă.

Inversul e la fel de păgubos. Cincisprezece centimetri de grafitat pe BCA încă ud, ținut în ploaie o săptămână, fără amorsă, cu primul rând fără hidroizolație. Grosimea nu usucă zidul.

Și mai e o capcană de listă: proiectul zice „termosistem 10 cm” și la depozit iei ce e în stoc. Zece centimetri de vată, de alb și de gri nu cântăresc la fel, nu cer același diblu și nu costă la fel. Dacă materialul nu e scris, întrebi înainte să se încarce mașina.

Ce verifici pe hârtie, nu pe telefon

Memoriul de rezistență îți dă grosimea zidului. Calculul energetic îți dă R’ sau U. Cele două trebuie să se potrivească cu ce scrii pe comandă: placă de fațadă, placă de soclu, adeziv de termosistem, plasă, dibluri cu lungimea bună, profil de pornire.

Dacă una lipsește, echipa improvizează din ce-a rămas în dubă.

La DDG Materiale se pot pune pe aceeași listă plăcile și accesoriile, ca în noiembrie să tragi termosistemul cât zidul e încă uscat, nu să lași stâlpii goi până după ger.